În secolele XVI-XVIII şi prima jumătate a secolului XIX se observă o influenţă orientală asupra culturii româneşti, având ca elemente componente tradiţia, limba greacă şi ortodoxismul. Acestea s-au manifestat atât prin intermediul grecilor din cele patru patriarhii ecumenice cât şi prin Biserica Rusă, având ca rezultat pozitiv numeroase traduceri din ambele limbi, sau copieri de texte în limba românească.

   După căderea Constantinopolului sub stăpânirea turcească (29 mai 1453) creştinătatea orientală, prin reprezentanţii săi spirituali, şi-a îndreptat nădejdile şi paşii spre ţările ortodoxe ce se bucurau de pace şi libertate religioasă: Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Rusia şi altele. În aceste împrejurări, înalţii patriarhi ecumenici au avut legături directe cu Mănăstirea Cozia pe care au vizitat-o, i-au dat cărţi patriarhale, poveţe, au hirotonit clerici, au acordat ranguri onorifice de arhimandrit şi au întărit documente. Din cărţile emise de reprezentanţii Patriarhiilor din Constantinopol, Ierusalim şi Antiohia, se observă mai ales sfaturi duhovniceşti pentru apărarea privilegiului dat de Mircea cel Mare pentru Mănăstirea Cozia. Prin documentul din 20 mai 1388 (6896) se menţiona că “Vieţuirea acestui locaş să fie după orânduirea popii Gavriil şi câte va orândui el şi va aşeza, nimenea să nu cuteze să schimbe altfel, cât de puţin. Încă şi după moartea popii Gavriil, nimeni să nu aibă putere să aşeze pe egumeni, nici eu, Mircea Voievod, nici alţi domni… nici mitropolitul, nici nimeni altul, numai acel pe care fraţii îl vor voi din mijlocul lor, după aşezământul lăsat de popa Gavriil”.

   De la Paul de Alep, arhidiaconul şi însoţitorul patriarhului Macarie al Antiohiei, au rămas frumoase pagini de istorie şi prezentări de fapte: “descrierea Mănăstirii Cozia şi a drumului ei abrupt“, “privegherea care a ţinut toată noaptea” la biserica Bolniţei, precum şi relatarea din ziua de 29 iunie 1657, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli, când “Prea Sfinţia Sa patriarhul a făcut liturghia în Biserica cea mare la Cozia în timpul căreia a făcut o hirotonie de preot şi diacon…. şi el (patriarhul) a încins pe egumenul mănăstirii cu un brâu, dându-i titlul de arhimandrit. După slujbă a făcut o pemenire pentru ctitori”.

   Fiind construită la 35 km de fosta graniţă Austro-Ungară, prin poziţia sa geografică, Mănăstirea Cozia a fost peste veacuri o garanţie a vieţii româneşti şi a ortodoxiei de o parte şi de alta a Carpaţilor. Vama de la Câineni a fost întărită Mănăstirii Cozia de către Mircea cel Mare prin actul din 28 martie 1415, ca să fie “vama de la Genune de ocină şi de ohoabă…”. Mănăstirea Cozia a avut relaţii cu ortodoxia românească din Transilvania, fapt dovedit şi de “Acatistul slavon scris la Cozia pe Olt” în 1558, un manuscris executat de copistul Ierodiacon Isaia la Cozia şi trimis la Mănăstirea Hodoş-Bodrog din eparhia Aradului. Această veche operă se păstrează în biblioteca Episcopiei Aradului.

   La 5 noiembrie 1789 la Sibiu “Guvernatorul regal din marele principat al Transilvaniei” eliberează o scrisoare egumenului de la Cozia pentru a putea trece în Ţara Românească şi a putea reveni în Transilvania când va avea nevoie “neîmpiedicat de nimeni”, putându-se întîlni astfel fraţii de acelaşi neam şi aceeaşi credinţă ortodoxă strămoşească.